Când Chitara E Virtuală: Misterul The Velvet Sundown și Granița Fragilă dintre Real și AI

Tip de citire: 3 minute

Într-o lume în care algoritmii dictează gusturile muzicale și playlist-urile devin consilieri de nădejde, un nou fenomen a captat atenția fanilor de indie rock: trupa The Velvet Sundown. Cu peste 850.000 de ascultători lunar pe Spotify și un aer enigmatic ce amintește de miturile rock-ului clasic, această formație s-a lansat din necunoscut și pare să se afle acum în centrul unei controverse majore.

În mod surprinzător, nimeni nu știe cine se ascunde în spatele microfonului masculin și al riffurilor calde de chitară. Membrii formației nu au conturi individuale de social media, nu există dovezi că ar fi urcat vreodată pe o scenă reală, iar interviurile tradiționale sunt un desen pe hârtie: BBC și Rolling Stone au bătut la uşa lor digitală pentru un dialog direct, dar au primit doar tăcere.

Imaginea trupei publicată online pare desprinsă dintr-un soft de generare grafică: fețele au o lumină puțin prea echilibrată, detaliile sunt prea perfecte pentru a fi 100% autentice. În plus, platforma Deezer, folosind propriul algoritm de detecție, a catalogat piesele drept „probabil create de inteligență artificială”. Toate aceste semne au alimentat curând ipoteza că The Velvet Sundown nu este decât un experiment muzical AI, menit să testeze frontierele dintre uman și digital.

Scena a luat o întorsătură și mai bizară când Rolling Stone US a relatat declarațiile unui presupus purtător de cuvânt al trupei, chimat Andrew Frelon. Sub aparenta sa politețe pompoasă, Frelon mărturisea că piesele sunt generate printr-o unealtă AI numită Suno. Doar că jurnalismul de investigație a demascat rapid faptul că Andrew Frelon este un simplu chatbot, creat cu bună știință pentru a induce presa în eroare.

Spotify, jucătorul principal al platformelor de streaming, a preferat să nu comenteze în termenii clasici. Singura reacție oficială a trupei, postată pe pagina lor verificată, a constat într-o dezmințire parțială: nu au nicio legătură cu Frelon, spun, fără a oferi detalii suplimentare despre identitatea reală a celor patru muzicieni.

Profesorul Gina Neff de la Universitatea Cambridge atrage atenția că, dincolo de senzațional, acest caz dezvăluie un risc mai profund: pierderea reperelor în universul digital. „Nu este doar o simplă farsă: e o oglindă în care vedem vulnerabilitatea noastră la dezinformare și la simulacrele sofisticate ale realității. E momentul să regândim protecția datelor și a comunicării autentice online”, avertizează ea.

Ed Newton-Rex, reprezentant al organizației Fairly Trained, merge și mai departe: „Cazuri precum The Velvet Sundown reprezintă coșmarul unui artist: competiția neloială a companiilor care antrenează AI pe munca creatorilor și apoi lansează produse imitându-le. Profiturile artiștilor adevărați sunt astfel erodate.”

Reacția industriei muzicale nu s-a lăsat mult așteptată. Elton John și Dua Lipa s-au asociat cu parlamentari britanici pentru a introduce prevederi care să apere drepturile de autor și să reglementeze utilizarea AI în domeniul artistic, însă deocamdată fără succes notabil.

Pentru industria muzicală, cazuri precum The Velvet Sundown pot schimba regulile jocului. Într-o eră în care ascultătorul nu mai pune mâna pe vinil sau pe biletul concertului, ci pe o interfață digitală, credibilitatea și legătura emoțională cu artistul devin esențiale. Dacă realul și simularea devin greu de distins, vom descoperi că încrederea publicului, baza oricărui succes muzical, poate fi cea mai fragilă resursă.

Perspectivele rămân deschise: poate că The Velvet Sundown este doar un proiect de marketing inedit, un test de viralitate, sau – așa cum sugerează criticii – o creație complet automatizată. Indiferent de verdict, noi, ca ascultători și susținători ai muzicii autentice, avem datoria să cerem transparență și responsabilitate. Viitorul sunetelor care ne emoționează merită protejat de artificii care riscă să îi știrbească magia.

În concluzie, The Velvet Sundown rămâne un simbol al vremurilor în care demarcația dintre uman și algoritm devine tot mai subțire. De la riff-urile aparent sincere și până la lipsa ecranelor reale ce îi surprind live, misterul lor ne pune față în față cu întrebarea: ce înseamnă astăzi să fii cu adevărat artist? Poate că, în căutarea răspunsului, vom înțelege mai bine valoarea creativității umane într-o epocă dominată de inteligențe artificiale.