Datele recente ale Autorității Fondului pentru Mediu arată o realitate tulburătoare: doar 14% din deșeurile generate de români ajung să fie reciclate, în timp ce 75% sunt depozitate în gropi de gunoi, practic îngropate pentru eternitate. În loc să transformăm plasticul, hârtia sau resturile alimentare în noi materii prime valoroase sau chiar în energie, aruncăm bani și oportunități cu lopata. Și plătim pentru asta.
Faptul că România ocupă un loc fruntaș în clasamentul european al statelor care depozitează cea mai mare parte din deșeurile menajere nu este doar o cifră rece, ci reflectă decalaje majore în strategia națională de management al deșeurilor. În timp ce în vestul Europei tomberoanele inteligente, platformele de compostare și instalațiile de cogenerare transformă resturile organice și ambalajele într-o sursă de profit și energie curată, la noi infrastructura stă la pândă, ținută captivă de birocrație și lipsă de investiții coerente.
Consecințele unei asemenea situații sunt multiple. Pe de o parte, gropile de gunoi devin adevărate bombe ecologice, eliberând gaze cu efect de seră și toxine care poluează solul și apele subterane. Pe de altă parte, plătim sume considerabile pentru colectarea și îngroparea acestor deșeuri, bani care pot fi reinvestiți în programe de prevenire și reciclare. În plus, România renunță la resurse valoroase: plasticul poate redeveni plastic, sticla poate reintra în circuit, iar compostul obținut din deșeurile organice poate îmbunătăți calitatea solurilor agricole.
Ce anume împiedică, însă, transformarea acestui lanț descendent într-o economie circulară? În primul rând, lipsa unui sistem unitar și eficient de colectare selectivă. Coșurile colorate stau adesea goale, iar conștientizarea publicului rămâne la stadiul de campanii difuze, fără consecvență și cu impact limitat. Autoritățile locale, deși primesc fonduri europene pentru infrastructură și educație ecologică, se confruntă cu întârzieri în proiecte și licitații cu contestații.
Mai mult decât atât, mentalitatea colectivă nu favorizează mereu separarea deșeurilor la sursă. În lipsa unor stimulente clare – fie ele financiare, fiscale sau prin acordarea de facilități – oamenii preferă varianta rapidă: totul la grămadă, direct în mașina de gunoi. În schimb, în state precum Germania, Austria sau Olanda, se oferă recompense sub formă de vouchere, reducere de taxe sau acces la servicii comunitare pentru cetățenii care demonstrează un comportament deosebit de responsabil.
Este, așadar, timpul să privim practicile de gestionare a deșeurilor ca pe o investiție cu randament sigur. Înființarea unor platforme locale de compostare, a centrelor de reciclare de tip „take-back” și a instalațiilor de valorizare energetică poate genera direct locuri de muncă, în același timp reducând costurile de depozitare. Economia circulară se construiește prin colaborare între autorități, mediul privat și cetățeni, iar fiecare primar sau consiliu local care adoptă un plan integrat de management pentru deșeuri oferă un exemplu de bune practici.
Din perspectiva legislativă, deși România a adoptat directive europene și a însemnat obiective ambițioase, ritmul de implementare rămâne lent. Procesul de avizare a stațiilor de tratare și reciclare se blochează, iar controalele privind conformitatea sunt sporadice. Necesitatea construirii unei piețe interne pentru materialele reciclabile este, de asemenea, stringentă: fabricile românești trebuie sprijinite să integreze în producție materiale secundare, astfel încât cererea să crească și prețul plătit pentru deșeuri să devină atractiv.
În concluzie, deșeurile României nu sunt doar gunoi, ci un potențial uriaș neexploatat. Fiecare pet, carton sau rest alimentar ŭngropat astăzi reprezintă resurse irosite mâine. Transformarea sistemului de management al deșeurilor într-o oglindă a progresului economic și al responsabilității civice poate schimba direcția în care ne îndreptăm. Este nevoie de o voință politică clară, de parteneriate solide între autorități și mediul de afaceri și de implicarea activă a comunităților locale. Numai astfel vom putea trăi într-o țară în care resursele regenerabile nu se pierd în pământ, ci se reinvestesc în viitorul nostru comun.