În era smartphone-urilor omniprezente, provocarea de a menține elevii concentrați în sala de clasă a devenit o adevărată bătălie pentru cadrele didactice. O inițiativă îndrăzneață derulată în Olanda ne oferă însă un exemplu clar: interdicția telefoanelor mobile pare să funcționeze. Studiul recent, comandat de guvernul Țărilor de Jos, arată că elevii care nu au acces la telefoane în timpul orelor își îmbunătățesc atenția și performanțele școlare.
Mai mult de 300 de licee au participat la evaluarea impactului măsurii introduse acum un an și jumătate și rezultatele sunt elocvente. În aproximativ 75% dintre școli s-au observat creșteri notabile ale mediei la materiile de bază, precum matematică și limba engleză. Elevii raportează că pot urmări lecțiile cu mai multă ușurință și că și-au redus semnificativ nivelul de distragere. Profesorii au remarcat o atmosferă mai calmă și o interacțiune mai vie între colegi.
Dintre cei intervievați, tinerii recunosc că telefonul reprezenta o tentație constantă, chiar și atunci când nu sunau alarme sau vibrații. Social media, jocurile mobile și chat-urile cu prietenii erau tot atâtea distrageri care îi împiedicau să participe activ la lecții. Într-un mediu lipsit de aceste surse de stimulare, ei își regăsesc motivația de a asculta explicații și de a-și exprima ideile cu încredere.
Dincolo de cifre, ce învățăm practic? În primul rând, interdicția nu înseamnă neapărat o măsură autoritară, ci o oportunitate de a reconecta elevii cu procesul de învățare. În al doilea rând, adaptarea la un context digital, cu restricții, le deschide tinerilor ochii asupra importanței organizării timpului și a auto-controlului. Elevii învață să-și responsabilizeze propriile comportamente, fără a mai depinde de un dispozitiv care, de multe ori, acționează ca un veritabil magnet al distagerii.
Perspectivele pentru România sunt clare: școlile noastre se pot inspira din modelul olandez. Desigur, orice politică educațională trebuie calibrată pe realitățile locale și pe nevoile comunității. Înainte de a aplica o interdicție totală, ar fi util să derulăm proiecte pilot în câteva licee reprezentative, împreună cu profesorii, elevii și părinții. O comunicare deschisă și reguli clare pot transforma obiectul de dispută – telefonul – într-un aliat sau, în cel mai rău caz, într-un simplu instrument de comunicare folosit în pauze și nu în timpul orelor.
Mai mult, dezvoltarea unor metode de predare interactivă, care valorifică tehnologia în mod strategic, poate completa măsura restricției. Profesorii pot include în programe activități care să stimuleze cooperarea și competiția sănătoasă, eliminând tentația ecranelor. Este esențial să redefinim rolul școlii ca spațiu în care tinerii experimentează direct realitatea și interacțiunile față-în-față, nu doar prin intermediul aplicațiilor digitale.
Analizând datele și reacțiile comunității școlare din Olanda, observăm un impact educațional pe termen lung: elevii capătă mai multă încredere în propriile abilități cognitive și sociale. În plus, rezultatele bune la examene se pot asocia cu o stare de bine psihologică, deoarece tinerii nu mai resimt presiunea comparației permanente pe rețele de socializare.
Concluzionând, renunțarea la telefoane în timpul orelor nu trebuie privită ca un regres tehnologic, ci ca un pas înainte în calitatea procesului educațional. Dacă implementăm, în paralel, strategii pedagogice inovatoare și ghidăm elevii spre un consum digital responsabil, vom putea construi o generație care stăpânește tehnologia, nu e stăpânită de ea. În final, școala are datoria să le ofere nu doar informații, ci și instrumentele necesare pentru a-și gestiona atenția și timpul, competențe esențiale într-o lume supraaglomerată de stimuli digitali.
Concluzie: Îndepărtarea telefoanelor din sălile de clasă poate reprezenta o platformă de lansare pentru un proces educațional mai concentrat, creativ și echilibrat. Exemplul olandez ne arată că, uneori, soluția nu stă în mai multă tehnologie, ci în modul în care alegem să o folosim – și chiar să o limităm – pentru a pune omul în prim-plan.