În era digitală, granița dintre utilitate și intruziune devine tot mai subțire. Meta, compania condusă de Mark Zuckerberg, testează o funcționalitate care va permite bot-urilor să inițieze conversații private cu utilizatorii pe Facebook, WhatsApp sau Instagram, chiar dacă aceștia nu au solicitat niciodată contactul. Ideea sună tentant – un asistent virtual care vă salută cu o recomandare culturală sau un mesaj de încurajare – dar ridică totodată numeroase întrebări de etică, intimitate și control al datelor personale.
Principiul este simplu: după ce ai avut o primă interacțiune cu un chatbot în AI Studio, platforma Meta pentru crearea de asistenți virtuali, bot-ul va putea reveni cu mesaje „surpriză” în inbox. Astfel, dacă ai discutat câteva minute despre recomandări de filme sau rețete culinare, AI-ul poate folosi acel istoric pentru a-ți transmite mesaje personalizate, concepute să reînvie interesul și să mențină conversația. Partenerul de antrenare în acest proiect este Alignerr, o firmă americană specializată în inteligență artificială conversațională.
Oficial, Meta susține că inițiativa urmărește două obiective principale: creșterea interactivității și combaterea „epidemiei de singurătate”, expresie folosită de Mark Zuckerberg. Practic, chatbot-urile ar deveni tovarăși digitali care te găsesc când ai nevoie de o vorbă bună. Doar că, în spatele intenției caritabile, se întrezăresc și motive evidente de marketing: captarea atenției utilizatorilor timp mai îndelungat, promovarea de conținut și consolidarea algoritmilor de publicitate.
Din perspectiva unui utilizator, imaginea este ambivalentă. Pe de o parte, nimeni nu se va supăra dacă primește din când în când o recomandare de carte pe gustul său sau un trivia distractiv despre ultimul film apărut. În plus, Meta susține că, dacă nu răspunzi la un mesaj de la bot, acesta nu va insista. Însă dacă te angajezi în discuție de mai multe ori, cum ar fi cinci răspunsuri succesive, AI-ul își va permite să revină peste două săptămâni pentru a continua firul narativ.
Și aici apare riscul: asumarea tacită a consimțământului. Prin algoritmi, un bot ar putea considera că interesul exprimat anterior este echivalent cu acordul de a primi mesaje viitoare, chiar dacă utilizatorul nu și-a dorit explicit acest lucru. În acest context, conceptul de „pașaport digital” sau „istoric conversațional” devine, pe alocuri, o armă cu două tăișuri: folosit pentru personalizare și relevanță, dar și pentru determinarea comportamentului și manipularea deciziilor online.
Mai mult, există și vulnerabilități în zona psihologică. O serie de studii recente arată cum o interacțiune cu un AI prietenos poate declanșa răspunsuri emoționale intense, uneori chiar legături afective. În cazuri extreme, oamenii pot dezvolta dependență de conversații „sigure” cu o entitate ce nu îi judecă. Și asta în contextul în care societatea noastră deja se confruntă cu probleme reale de izolare și anxietate. În loc să abordeze cauzele profunde ale singurătății, un mesaj de la un bot pare mai degrabă un pansament superficial.
Dincolo de implicațiile emoționale, rămân întrebări stringente despre confidențialitate. Cum sunt stocate și procesate datele din conversații? Cine are acces la aceste informații? Ce garanții există că mesajele nu vor ajunge în mâinile unor terți sau nu vor fi folosite pentru publicitate agresivă? În lipsa unor norme clare de reglementare, innovatorii tehnologici deseori aleg ruta cea mai profitabilă, nu neapărat pe cea cea mai etică.
Personal, consider că Meta ar trebui să implementeze setări foarte transparente și ușor de accesat, care să permită utilizatorilor să aleagă cu adevărat dacă vor sau nu să primească mesaje proactive de la bot-uri. Un sistem de opt-in explicit, combinat cu perioade de repaus predefinite și posibilitatea de a revoca oricând permisiunile, ar fi un început. Până atunci, vom rămâne martori la o experiență digitală unde inteligența artificială devine tot mai insistentă, iar granița dintre util și invaziv se estompează rapid.
În concluzie, demersul Meta de a face chatbot-urile mai prompte și mai sociabile vine la pachet cu riscuri notabile: acceptarea tacită a consimțământului, spațiul de manevră asupra datelor personale și potențiala manipulare emoțională. Rămâne de văzut dacă utilizatorii vor reuși să controleze acest val de mesaje „prietenoase” sau vor fi duși de curentul unei strategii de engagement accelerat. Până când nu există legislație și instrumente de protecție pe măsură, cel mai sănătos este să ne păstrăm vigilența și să nu permitem tehnologiei să ne invadeze spațiul privat fără acord explicit.