Pe 2 septembrie, parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) au surprins opinia publică cu o inițiativă menită să transforme debutul zilei de școală într-un simfonie a simbolurilor naționale și a rădăcinilor creștine. Proiectul depus la Consiliul Economic și Social (CES) prevede două momente solemne: intonarea imnului de stat și rostirea Rugăciunii „Tatăl nostru”. O idee cu gust marcant de patriotism, dar și cu o doză importantă de controverse privind separația Bisericii de Stat și respectul pentru diversitatea confesională.
Contextul politic românesc este deja tensionat: pe de o parte, AUR adună simpatii printre cei care cer întoarcerea la valorile tradiționale, pe de altă parte, criticii avertizează că o astfel de inițiativă poate ostraciza elevii aparținând altor culte sau familiilor laice. Ne întrebăm, așadar, dacă introducerea unor ritualuri matinale nu va genera mai multe clivaje decât coeziune în rândul generațiilor tinere.
Pe plan simbolic, imnul național reprezintă un cod al identității – un scop lăudabil: cultivarea sentimentului de apartenență la o comunitate. Însă istoria ne învață că orice simbol poate fi reinterpretat sau manipulat. Dacă primele două strofe din „Deșteaptă-te, române!” navighează între idealuri de libertate și unitate națională, cântarea lui la prima oră poate transforma un moment educațional într-un ritual coercitiv, mai degrabă decât într-o lecție de patriotism asumat.
În ceea ce privește rugăciunea „Tatăl nostru”, efortul de a recupera o tradiție religioasă autentică riscă să contrazică principiul laicității consfințit de Constituție. Deși majoritatea cetățenilor locuiesc sub influența creștin-ortodoxă, România este și casa unor comunități catolice, protestante, musulmane, evreiești și neconfesionale. Cum le vom integra pe acestea în noul protocol școlar? Le vom acorda elevilor libertatea de a participa sau nu? Sau vom institui un ritual unic, care, prin forță de exercițiu, exclude tacit opiniile diferite?
Criticii proiectului invocă și exemple europene. În Franța, cu o tradiție laică puternică, orice manifestare religioasă la nivel instituțional este strict interzisă. În alte state, precum Polonia, unde Biserica Catolică deține un rol proeminent, rugăciunea în școli poate fi opțională, desfășurată în afara programului oficial. În niciun caz, însă, nu se practică impunerea unei rugăciuni unice pentru toți elevii.
La capitolul argumente în favoarea inițiativei, susținătorii AUR aduc în discuție disciplina și respectul. Un început solemn ar putea crea o atmosferă bazată pe ordine și concentrare. Elevii ar pătrunde, spune inițiatorii, într-o stare de reculegere, gata să absoarbă cunoștințele. Totuși, această viziune idealistă ignoră faptul că motivația și progresul școlar se bazează pe metodologii adaptate la diversitatea de ritmuri de învățare și la nevoile emoționale ale fiecăruia.
Mai mult, există riscul ca, de fapt, ritualul să devină mecanic și neprodutiv. În multe școli, intonarea imnului sau recitarea rugăciunii durează adesea câteva secunde întrerupte, pe jumătate abandonate de elevii concentrați deja pe ceasul care arată ultimul minut până înceapă ora. Mai degrabă decât a crea un moment autentic de reflecție, am putea asista la un simplu paravan ceremonial.
Din perspectiva psihopedagogică, profesorii și inspectoratele școlare trebuie să asigure incluziunea și respectul pentru fiecare elev. O inițiativă de acest tip ar necesita o formare suplimentară a cadrelor didactice în materie de management al diversității și a drepturilor fundamentale. În lipsa unei asemenea pregătiri, există pericolul unei discriminări subtile: colegii cu altă confesiune ar putea fi stigmatizați, iar școala, un cadru consacrat unității, s-ar putea transforma într-un teren al reproșurilor reciproce.
Totuși, decizia finală aparține factorilor de decizie în materie de educație și cult. În următoarele luni, proiectul va fi analizat și dezbătut în CES, după care, eventual, va ajunge în Parlament. Urmează, firesc, consultări cu sindicatele din învățământ, cu asociațiile de elevi și de părinți, cu experți în drepturile omului și cu reprezentanți ai comunităților religioase.
Într-o societate democratică, echilibrul între spirit și rațiune nu poate fi impus de sus. El se clădește treptat, prin dialog și flexibilitate. În educație, mai ales, forțarea unor ritualuri poate fi contraproductivă; adevărata lecție de respect și coeziune survine unde diversitatea este acceptată ca parte din identitate, nu ca element de disensiune.
Reflectând la această propunere legislativă, ne întrebăm dacă părinții și copiii doresc cu adevărat să adopte un format uniform în fiecare dimineață. Poate că reala provocare este să descoperim împreună, în școală, ce ne unește și ce ne diferențiază, fără a apela la formule ritualice care, după cum vedem de atâtea ori, rămân doar un exercițiu de aparență.
În concluzie, inițiativa AUR de a introduce imnul și rugăciunea „Tatăl nostru” la începutul zilei de școală nu este doar un demers legislativ, ci un semnal amplificat în spațiul public despre dilemele legate de identitatea națională, laicitate și libertate de conștiință. Rămâne de văzut dacă această propunere va aduce un plus real în educație sau va accentua prăpastia dintre diferitele comunități care alcătuiesc România modernă.