Piața imobiliară rezidențială din România a trecut în ultimele luni peste un prag psihologic dificil odată cu majorarea TVA de la 5% la 21%. După acel șoc inițial, segmentul rezidențial și-a găsit rapid echilibrul, rechipându-se și recalibrându-și direcția. Am asistat la o revenire graduală în segmentele care au pierdut anterior cota redusă, în timp ce zona de lux și-a păstrat stabilitatea, aproape neatinsă de aceste schimbări.
Dincolo de fluctuațiile de preț, observăm un fenomen esențial: cumpărătorii nu mai achiziționează doar metri pătrați, ci întregi ecosisteme de viață. Școlile de cartier, rețelele de vecini, traseele pietonale și pistelor de bicicletă, zonele verzi și spațiile de petrecere a timpului liber s-au urcat rapid în topul cerințelor. În paralel, mobilitatea redusă a devenit un criteriu fundamental, mai ales pentru familii și profesioniști care lucrează de acasă sau se deplasează în clădiri de birouri proxime.
Raportul realizat de SVN România și CEC Bank sub umbrela proiectului CEC Bank pentru afaceri românești și Ziarului Financiar scoate la iveală această transformare profundă: locuințele nu mai sunt simple adăposturi, ci nucleele unor comunități integrate. Astfel, cumpărătorii investesc cu aceeași atenție în facilități educaționale, asistență medicală de proximitate și un ansamblu urbanistic coerent.
Această tendință nu este întâmplătoare. Ne aflăm în mijlocul unei schimbări generaționale, unde millennials și reprezentanții Generației Z își regândesc prioritățile. Pentru ei, timpul petrecut în comunitate are o valoare cel puțin egală cu cea a metrului pătrat. Beneficiile vieții în proximitate, economia de timp la deplasări și accesul rapid la servicii creează un nou tip de confort, mai rafinat decât cel oferit doar de finisaje scumpe sau suprafețe imense.
Cum pot dezvolta jucătorii din piață proiecte rezidențiale care să răspundă acestor nevoi? În primul rând, prin colaborarea cu autoritățile locale pentru o infrastructură publică coerentă: parcări subterane, piste de bicicletă, trotuare late și benzi de autobuz dedicate. În al doilea rând, prin parteneriate cu instituții de învățământ și centre de sănătate, aducând servicii de calitate la câțiva pași de bloc sau vilă.
De asemenea, dezvoltatorii pot educa potențialii cumpărători, explicându-le impactul unei comunități bine structurate asupra calității vieții pe termen lung. Prin simulări de costuri, statisticile privind reducerile timpului de navetă și exemple de succes din alte orașe europene, se pot crea argumente convingătoare în favoarea investiției în cartiere moderne și integrate.
Un alt element definitoriu este sustenabilitatea. În România, încă deținem un potențial imens în eficientizarea energetică a clădirilor și în integrarea soluțiilor verzi. Panourile solare, sistemele de colectare a apei pluviale și grădinile urbane pot deveni semnăturile unui proiect cu adevărat dedicat comunității și mediului.
Din perspectivă bancară, CEC Bank are oportunitatea de a susține aceste proiecte prin produse de finanțare adaptate: credite verzi, împrumuturi cu dobândă bonificată pentru ansambluri care respectă criterii ESG (Environmental, Social, Governance) și instrumente de leasing imobiliar flexibile. Astfel, băncile nu sprijină doar dezvoltarea imobiliară, ci contribuie la crearea unor comunități funcționale și durabile.
Realitatea economică ne arată că investiția într-un cartier bine gândit generează randamente pe termen lung nu doar pentru dezvoltator, dar și pentru cumpărător. Prețurile de revânzare și chirie sunt mai stabile, iar riscul de vacanță în ansamblurile bine servite de infrastructură este considerabil redus.
Mai mult, viața comunitară sporește siguranța și coeziunea socială. Vecinii care se cunosc, părinții care pot schimba impresii despre școală sau grupurile de alergători matinali care străbat trasee sigure transformă un proiect imobiliar într-o adevărată rețea de suport. Această dimensiune umană devine un factor decisiv pentru mulți dintre cumpărători.
Dincolo de cifre, integrarea educației, mobilității reduse și urbanismului integrat reorganizează modul în care percepem locuința. Nu mai privim pereții ca un simplu focar de utilități, ci ca pe elemente ale unui mozaic complex care include oameni, spații și valori comune.
Concluzie: Viitorul rezidențial în România nu se mai măsoară exclusiv în metri pătrați, ci în calitatea vieții și comunității pe care o construim. Colaborarea dintre instituții financiare, dezvoltatori și administrațiile locale poate deschide calea unui model sustenabil, în care educația, confortul și mobilitatea reduc timpul pierdut și sporesc bucuria de a trăi aproape de casă. Perspectivele sunt promițătoare pentru cei care au curajul și viziunea de a transforma proiecte imobiliare în adevărate microcosmosuri sociale.